Munca în grădină, ajutor pentru sănătate

Cum ne ajută munca în grădină?

Viața de zi cu zi e uneori sau deseori stresantă pentru fiecare dintre noi: de la copii, la cei care mergem la serviciu, până la bunicii noștri. Dintre toți, poate cei mai afectați sunt cei recent pensionați.

Pierderea controlului asupra propriei vieți, poate genera confuzie și mult stres pentru cei dragi. Dacă aveți părinți aflați sau recent intrați în pensie, care simt că și-au pierdut rostul odată cu încetarea activității zilnice cu care erau obișnuiți, ajutați-i voi, direcționându-i către activitățile de exterior. Oferiți-le o motivație, acordați-le un nou rost, cultivându-le un nou hobby – grădinăritul.

Viața se trăiește cu bucurie în suflet, la orice vârstă!

          

Beneficiile muncii în grădină:

• sursă sigură de hrană: prin plantarea pomilor și arbuștilor fructiferi, a ierburilor aromatice, legumelor etc.

• îmbunătățește sănătatea fizică și psihică - prin mișcările care trebuie executate și prin faptul că mintea este concentrată într-o nouă direcție, deci creierul e ținut ocupat, menținut activ.

• reduce stresul și combate efectele acestuia, prin simpla expunere la soare și asimilarea naturală a vitaminei D

• ajută la redirecționarea gândurilor nocive, către un scop precis, pozitiv, deci este un antidepresiv natural

• contribuie la tonifierea musculaturii, la o circulație mai bună a sângelui, dar și la recuperarea flexibilității corporale, la o mai bună mobilitate

• este o cale simplă de a scăpa de câteva kilograme în plus și ajută la recăpătarea sau sporirea nivelului de energie

          

Ce beneficii aduc plantele roditoare, ierburile aromatice și pomii fructiferi?

• Plantele ornamentale înfrumusețează, însă cele roditoare au ceva în plus – sunt sursă principală de hrană

• Prin cultivarea în propria grădină a legumelor, fructelor și a ierburilor aromatice, mesele zilnice sunt tot timpul asigurate, congelatorul e în permanență plin.

• Culegi cu mâinile tale, din propria curte cele mai savuroase, proaspete și sănătoase produse; în loc să mergi la supermarket în fiecare zi.

• Ai satisfacția că toate roadele sunt rezultatul propriei tale munci.

• Nu-ți mai pui zeci de întrebări cu privire la proveniența lor și nu-ți mai bați capul gândindu-te cu câte chimicale au fost crescute sau stropite?! Le ai cultivate în grădina de acasă, unde le poți crește natural, fără a le stropi cu substanțe ce pot fi nocive și le poți administra îngrășăminte naturale.

• Grădinăritul poate fi văzut ca o investiție pe termen lung. Plantezi acum soiuri cât mai variate, pentru a satisface toate gusturile celor dragi; iar apoi doar vei culege roadele.

• Prețurile fructelor, legumelor sau ierburilor aromatice sunt tot mai mari și ai nevoie de ele în permanență. Însă dacă nu le cumperi, ci le culegi direct din grădină, vei avea și satisfacții financiare, pentru că vei cheltui mai puțin. Banii care anterior erau alocați cumpărării alimentelor de bază, i-ai investi în altceva sau i-ai reinvesti în grădină. Cine știe, poate în viitor vei planta atât de multe și vei avea recolte atât de bogate, încât vei transforma un simplu hobby, într-o afacere de familie extrem de profitabilă.

Ține minte:

• grădinăritul te face fericit, te menține sănătos și ocupat, alungă gândurile negative

• când optezi pentru plante roditoare, ai mereu la îndemână fructe, legume sau ierburi aromatice proaspete și sănătoase, numai bune de pus pe masă

• îți asiguri cămara de iarnă și îți umpli congelatorul

• roadele pe care le culegi sunt rezultatul propriei tale munci

• plantezi o dată, culegi mereu!

• nu cumpăra fructe și legume, plantează-le și culege-le cu mâna ta

            


0