Cum udăm corect plantele vara? Sfaturi practice pentru grădinari

Udarea corectă vara nu înseamnă doar mai multă apă, ci mai multă atenție. Când udăm inteligent, economisim resurse, ținem cont de nevoile plantelor și avem o grădină sănătoasă, chiar și în cele mai călduroase luni.

Udăm în funcție de vreme

Primul lucru de care trebuie să ținem cont este vremea. În perioadele caniculare și secetoase, plantele au nevoie de mai multă apă. Dacă, în schimb, sunt ploi sau zile mai răcoroase, putem rări udările. Un obicei foarte util este colectarea apei de ploaie – este gratuită și prietenoasă cu plantele.


Cât de des udăm și câtă apă folosim?

Ca regulă generală pentru majoritatea plantelor am putea spune că e mai bine să udăm mai rar, dar mai profund, decât puțin și des. Astfel, apa ajunge mai adânc, iar rădăcinile se dezvoltă mai bine. Trebuie să avem în vedere însă că nevoile de udare diferă în funcție de:

tipul plantei: plantele cu rădăcină superficială (precum salata) au nevoie de udări mai frecvente cu cantități moderate de apă, față de cele care au rădăcini mai adânci (precum pomii). Unele plante, precum hortensiile, necesită mai multă apă, în timp ce plantele rezistente la secetă, precum suculentele, preferă soluri mai uscate; 

dimensiunea plantei: plantele mari, cu frunziș bogat, transpiră mai mult și au nevoie de mai multă apă decât plantele de talie mai mică;

tipul solului: solurile nisipoase se usucă repede și necesită udări mai dese, pe când cele argiloase rețin mai multă apă;

amplasamentul: plantele amplasate în locuri însorite sau expuse vântului pot avea nevoie de mai multă apă pentru că solul pierde umiditatea mult mai repede. Plantele din ghiveci trebuie să aibă sistem de scurgere și pot avea nevoie de udări mai dese decât cele plantate direct în grădină. 

Când e cel mai bine să udăm?

Ideal ar fi să udăm dimineața devreme, înainte ca soarele să fie prea puternic. Astfel, plantele absorb apa când au cea mai mare nevoie, iar frunzele apucă să se usuce dacă s-au umezit.Dacă udarea de dimineață nu e posibilă, o altă variantă bună este seara, dar atunci trebuie să avem grijă să nu rămână frunzele ude peste noapte – umezeala favorizează apariția bolilor fungice.

La prânz și după-masa, când soarele e cel mai puternic, udarea nu e recomandată – mare parte din apă se evaporă, iar frunzele udate se pot arde.



Cum udăm?

• Udăm la baza plantei, nu pe frunze. Frunzele ude pot favoriza apariția bolilor.

• Putem folosim furtun, sisteme de picurare, stropitoare sau chiar o găleată.

• Sistemele de udare prin picurare sunt ideale pentru economisirea apei și udarea uniformă – mai ales dacă avem o grădină mai mare.

• Dacă folosim apă foarte rece (de exemplu, direct din fântână), e bine să o lăsăm puțin să se încălzească la soare înainte de udare.


Cum ne dăm seama că plantele suferă din cauza udării incorecte?

Plantele ne trimit semnale – important este să știm să le citim:

Prea puțină apă: frunzele se ofilesc, devin moi, pământul e uscat, iar dacă planta e în ghiveci, pământul se desprinde de marginile ghiveciului;

Prea multă apă: frunzele pot deveni galbene, tulpinile putrezesc, pământul e mereu ud.


Alte trucuri care ajută

• Mulcirea solului: un strat de paie, frunze uscate, scoarță decorativă sau compost ajută la păstrarea umidității, reduce evaporarea și ține buruienile la distanță.

• Un test simplu pentru a verifica dacă plantele din ghiveci trebuie udate e să înfigem un deget în pământ. Dacă e uscat în profunzime, planta are nevoie de apă. Dacă e încă umed, mai putem aștepta.









0