Plantarea viței de vie

Dacă ești pasionat de grădinărit și dorești să ai o recoltă bogată de struguri apetisanți, acest articol vine în ajutorul tău. Îți împărtășim în continuare câteva sfaturi utile pentru plantarea viței de vie în grădină, astfel încât să obții cele mai bune rezultate și să îți îndeplinești visul de a avea propriul tău vin.

                           

Alegerea soiului potrivit

Începem cu alegerea corectă a soiului de viță de vie. Iată câteva aspecte de avut în vedere:
    
Scopul recoltei: Dacă dorești să produci vin, atunci trebuie să alegi dintre soiurile de viță de vie potrivite pentru vinificație. Dacă dorești să produci struguri pentru a le consuma proaspete sau pentru deserturi, atunci trebuie să alegi soiuri de masă dulci și aromate sau soiuri fără sâmburi.    
Climatul zonei: Asigură-te că alegi soiuri care să fie potrivite pentru condițiile climatice din zona în care dorești să plantezi, astfel încât să obții o recoltă sănătoasă și bogată. Poți alege soiuri rezistente la ger, la secetă, și cu rezistență sporită față de boli.   
Perioada de coacere: Diferitele soiuri de struguri se coc de obicei între august și sfârșitul lunii octombrie. Dacă dorești ca familia ta să se bucure de delicii proaspete mai multe luni la rând, îți recomandăm șă plantezi soiuri cu o perioadă diferită de coacere.   
Preferințele personale: Gustul și culoarea boabelor de struguri sunt aspecte foarte importante. Poți alege să plantezi soiuri albe sau roșii, cu gust clasic dulce, de muscat, fin aromat, chiar și ușor condimentat. 

                          

Când se plantează butașii de viță de vie?

Butașii de viță de vie se plantează primăvara sau toamna. Dacă plantezi butașul în primăvară, asigură-te că solul s-a încălzit suficient și că riscul de înghețuri târzii a trecut. De obicei, perioada ideală pentru plantarea de primăvară este între luna martie și începutul lunii mai. Dacă plantezi butașul în toamnă, trebuie să o faci înainte de primul îngheț mai semnificativ. Se recomandă plantarea butașilor în toamnă în perioada octombrie-noiembrie.

          

Pregătirea pentru plantare

Este important ca terenul să fie pregătit corespunzător pentru plantare și pentru a menține sănătatea viței de vie pe termen lung. Cele mai potrivite locuri pentru cultivarea viței de vie sunt cele cu expunere sudică, sud-vestică sau sud-estică.

Alege un loc potrivit în grădină și îndepărtează buruienile și nivelează solul unde dorești să plantezi. Este necesar să lași suficient spațiu între plante pentru a asigura lumina necesară pentru dezvoltarea viței de vie, cât și o circulație adecvată a aerului pentru a preveni dezvoltarea bolilor. În funcție de soi, se recomandă o distanța minimă de plantare de aprox. 1 m între butașii de viță de vie. 

                

Plantarea butașilor de viță de vie

Urmând câțiva pași simpli, poți planta cu succes butașii de viță de vie:

Pasul 1: Sapă o groapă potrivită ca diametru și adâncime pentru butașul de viță de vie.

Pasul 2:
Îndepărtează ambalajul și taie puțin din rădăcinile butașului, după care așează-l într-o găleată cu apă timp de câteva de ore pentru a se hidrata.

Pasul 3:
Plasează butașul în groapă cu rădăcinile răsfirate, având grijă ca punctul de altoire să fie la aproximativ 1-3 cm deasupra solului. 

Pasul 4:
Acoperă rădăcinile cu un strat subțire de pământ și udă bine. Repetă acest pas până când groapa este umplută până la nivelul solului.

Pasul 5:
Mușoroiește butașul până la nivelul punctului de altoire. Această procedură îl va proteja eficient împotriva înghețului și secetei.


Îți dorim spor la plantat și să te bucuri de recolte bogate și delicioase! 

           











0